105

  O clădire monumentală, în apropierea Kilometrului 0. Craiovenii mai în vârstă își amintesc că aici a fost sediul Uniunii asociaților studenților din Centrul universitar Craiova, prin anii ’60, sau al Palatului Copiilor, ceva mai târziu, cei mai tineri o știu ca sediu al Curții de Apel, după ’90. Dar numele lui Gogu Matei l-au uitat. Sau, poate, nici n-au auzit de el.

  În Lista Monumentelor Istorice din județul Dolj casa este trecută sub numele de Matei Băileșteanu și datată ca fiind de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Matei Băileșteanu? Nu știm cine a fost. Bănuim că ar putea fi de fapt acest Gogu Matei, consemnat pe undeva, prin vreun act, ca Băileșteanu. Deci cel din Băilești. Dar n-am găsit vreo dovadă în această direcție. Datarea casei însă ni se pare și mai îndoielnică. Sfârșit de secol XIX. Casa pare cam neoromânească … Poate că ar trebui totuși să uităm de ce scrie în această listă.

  Casa, având o suprafață construită de 400 mp, poartă amprenta arhitectului Paul Smărăndescu, autor a mai multor clădiri în stil neoromânesc. A fost ridicată în anii 1914-1915 pe strada Smârdan, la nr. 18, pe terenul pe care se aflaseră niște vechi case cu un cat și cu geamlâc, ce aparținuseră lui Ghiță Urdăreanu, bunicul lui Nicolae Titulescu. Noile case ale lui Gogu Matei, erau printre cele mai mari din Craiova, după cum reiese și dintr-un tablou cu cele 27 clădiri din oraș ce aveau instalații de calorifer, la 16 august 1918 și care specifica și cantitatea de cărbune necesară pentru fiecare în parte. Astfel, Liceul Carol I și Palatul Prefecturii aveau nevoie pentru încălzire de câte 5 vagoane, Hotelul Minerva și Băile Comerciale de câte 3, Spitalul Filantropia, Casele Mihail și Arestul Central de câte 2 și jumătate, Banca Comerțului, Casele Vârvoreanu, Casele Poenaru, Ospiciul de alienați, Serele din Parcul Bibescu și Abatorul Comunal de la Mofleni de câte 2, urmând apoi câteva case ce necesitau un consum de câte un vagon și jumătate, printre care se aflau și cele ale lui Gogu Matei.

  Gogu Matei, ce-și mai zicea și Mateescu, avea moșie la Predești si era unul dintre membrii fondatori ai Băncii Banatului din Craiova. Dar poate că nu în Craiova ar trebui să căutam începutul ascensiunii sale.

104

  În luna septembrie a anului 1912, se stingea la moșia sa de la Predești, Gheorghe Matei, în vârstă de 79 ani. Cortegiul mortuar pleca din Predești pentru a ajunge în gara Craiovei, de unde rămășițele mortuare ale decedatului erau transportate la cimitirul din Calafat. Printre cei ce îi aduc un omagiu lui Gheorghe Matei remarcăm pe Florica, soție, Maria și I.C. Pessiacov (primar al Craiovei la această dată), fiică și ginere, Olga I. Matei, nepoată, Gabriela și Gogu I. Matei, nepoți, Maria și Vasile Mirică, cumnați, Maria și Ștefan Marincu. Sunt nume din elita Calafatului din acea vreme, oraș de unde se trăgea, credem, și moșierul de la Predești. Impresionantul cavou al familiei Gheorghe Matei din orașul de la Dunăre poate fi un argument în acest sens.

  Revenind la Gogu Matei, acesta avu o fiică, Ana, ce se mărită cu moșierul Constantin Geblescu. O căsnicie al cărui rod fu Vasile Geblescu, ginerele de mai târziu al lui I.L. Caragiale. Nu știm dacă a mai avut și alți copii. De altfel, mai toată viața lui Gogu Matei ne rămâne ascunsă, păstrându-și un aer de mister.

107

  Craiovenii au uitat cu timpul cui au aparținut casele de pe strada Smârdan, cum se numea pe atunci Bulevardul Nicolae Titulescu. Se mai pomenește uneori ca proprietar al caselor de un Naiculescu, ce le pierduse la un joc de cărți. Prin anul 1937 găsim că imobilul se afla, într-adevăr, în posesia familiei Naiculescu. Cât despre povestea cu jocul de cărți, aceasta pare a fi adevărată, fiind transmisă în familie de urmașii lui Ion Sima Naiculescu, ghinionistul cu pricina. Dar poveștile se amestecă cu faptele reale și cu greu mai reușești astăzi să cerni adevărul de ficțiune. Cât despre Gogu Matei, acesta a fost uitat. De istorici, de oamenii simpli, de craiovenii ce trec zilnic grăbiți pe lângă casele cu aspect de palat de pe Bulevardul Nicolae Titulescu. Un palat gol lăsat uitării, ca și numele celui ce i-a aparținut.